Sarah Liberman și pasul credinței

Tata drag, Tu vezi toate temerile acestea în mine și știu că le vezi și pe cele care încă stau ascunse. Mă rog ca lumina și dragostea Ta să scoată din mine aceste temeri și să le înlocuiască cu prezența Ta. Vreau să învăț să am încredere în Tine în perioada aceasta, să mă las modelată și șlefuită de credința în Tine. Nu e nimic mai frumos decât să știu că Dumnezeul cerului și al pământului se îngrijește de mine. În toate lucrurile, mari sau mici.

(Fragment dintr-o pagină de jurnal, 27.11.2018)

 

              Sunt o persoană destul de fricoasă. Plină de temeri. Teama de părerile oamenilor, de eșec, de a dezamăgi, de a nu mă ridica la nivelul așteptărilor, de a nu fi îndeajuns. Probabil că nu dau această impresie, având în vedere că aleg să îmi deschid inima aici pe blog, în mediul online. Pot să spun că am trecut oarecum peste teama de întuneric pe care o aveam când eram mică, dar la celelalte mai am de lucrat. Mă lupt în fiecare zi să fiu mai curajoasă, mai vulnerabilă, mai autentică, mai plină de dragoste. Și nu e deloc ușor. Însă astăzi vreau să prind un pic mai mult curaj și să împărtășesc din nou o poveste, în speranța că te va inspira și pe tine la un pas al credinței alături de Preaiubitul nostru.

           Am amânat mult timp să spun povestea aceasta. Parcă nu mi-am găsit timpul necesar să o pun în cuvinte, să îi dau viață și aici, nu doar în inima mea. Am așteptat mult timp să o scriu și m-am gândit că nu îi va mai veni vreodată rândul să fie spusă. Astăzi este vremea cea mai potrivită să povestesc despre rugăciuni ascultate și despre provocările care vin odată cu ele. Ca să îmi amintesc mie, în primul rând, și apoi ție, cititor drag, că Tata mai ascultă rugăciuni. Și că El într-adevăr face mai mult decât cerem sau gândim noi.

            De mică am visat că voi face ceva extraordinar cu viața mea. Mi-am dorit mereu să las ceva semnificativ în urma mea. După cum cred că ne dorim fiecare. Și de aceea îndrăznesc uneori să mă rog rugăciuni mai provocatoare, dincolo de zona mea de confort. Ca și în acea dimineață de sâmbătă, când începe povestea aceasta. M-am rugat ca Tata să mă învețe să umblu cu El pe ape. Dacă m-ai întreba acum de ce am făcut acea rugăciune, tocmai atunci, nu aș știi ce să îți răspund. Poate că a fost o rugăciune determinată de unul din pasajele din Biblie pe care le-am citit în acea dimineață sau poate că a fost pur și simplu o exprimare liberă a dorinței mele sincere de a experimenta ceva mai provocator în umblarea mea cu Dumnezeu. Și ca de obicei, nu am știut eu prea bine exact ce îmi doresc sau ce cer. Și de ce spun asta? Pentru că exact în momentul în care mi-am terminat rugăciunea, am primit un apel total neașteptat din partea unuia din liderii din biserica mea.

               În acea zi urma să aibă loc un concert special, cu o invitată și mai specială, Sarah Liberman. Este un lider de închinare mesianic din Israel, care își scrie propriile cântece inspirate de Duhul lui Dumnezeu. Sincer să îți spun, până în seara dinainte nici nu mai auzisem numele ei, habar nu aveam cine e. Așa s-a întâmplat că vineri seara, seara dinainte, am văzut-o la noi la biserică, în timp ce se pregătea pentru a face repetiții pentru concertul de a doua zi. Și, ca să fiu sinceră până la capăt, nu pot să spun că m-am gândit prea mult la acel concert. Până la urmă, eu aveam să iau parte la el doar prin simplul fapt că m-am oferit ca și voluntară pentru echipa tehnică, să pun microfoane și cabluri. Aceasta a fost unul din momentele din viața mea când chiar mi-a dorit să fiu cât mai departe de scenă, să stau în umbra ei și să îi slujesc pe cei care vor păși pe ea. Așadar nu pot să spun că acest concert al lui Sarah Liberman a fost de mare interes pentru mine. Până când am primit acel apel neașteptat.

               Persoana de la capătul celălalt al telefonului, pe care o cunoșteam foarte bine, m-a sunat pentru a mă ruga să traduc, în acea seară, cuvintele pe care Sarah le va rosti în timpul concertului, între piesele pe care le va cânta. Am rămas foarte uimită de acest apel, recunosc. Niciodată în viața mea nu am tradus pe nimeni în biserica mea, darămite pe o scenă mare în fața a sute de oameni. Știu bine limba engleză, dar nu am prea avut ocazii în care să îmi pot exersa abilitățile de traducător. Am o oarecare prezență scenică bună, nu mă pierd cu firea în fața unei mulțimi, dar nu prea pot să spun că alte calități m-ar fi recomandat pentru provocarea care mi-a fost lansată în acea dimineață. I-am răspuns persoanei de la telefon că mă voi gândi și că o să îi dau un răspuns în cursul următoarei ore. Primul meu instinct ar fi fost să spun clar nu. S-ar putea să o dau în bară, să mă fac de râs în fața atâtor oameni. Dar apoi mi-am amintit de rugăciunea mea din acea dimineață. Oare să nu fie acesta tocmai răspunsul la ceea ce am rostit cu doar câteva minute înainte? Poate că acesta e momentul meu să fac acel pas al credinței despre care am tot auzit vorbindu-se la biserică. Poate că tocmai acesta e momentul meu să nu mă mai las condusă de frică, ci să pășesc în necunoscut călăuzită de Duhul Tatălui meu.

          Unul dintre eroii credinței care mă fascinează în ultimul timp și cu care mă identific atât de bine este Ghedeon. Ghedeon era un om simplu. Nu se menționează niciunde că ar fi avut o frumusețe ieșită din comun, precum David, sau o putere incredibilă pentru Samson. Nici măcar credința lui nu era una extraordinară. Cel puțin nu până în momentul în care l-a întâlnit îngerul lui Dumnezeu. Era un om normal, care făcea exact ceea ce făceau toți ceilalți oameni în vremea lui: ascundea mâncarea de asupritori. La o primă impresie chiar nu e nimic care să te atragă la acest Ghedeon. Și totuși Dumnezeu îl observă. Pentru că avea nevoie de un om prin mâna căruia să își izbească poporul de sub stăpânirea madianiților. Un om simplu. Un om de rând. Un om care nu dădea doi bani pe persoana lui. Însă cerul se pare că a dat toți banii din lume pe el. Dumnezeu îl numește viteaz, când Ghedeon încerca să se ascundă. Dumnezeu îl trimite să îi izbăvească poporul cu puterea pe care i-o dă El, pe când bietul Ghedeon încearcă să se scuze că familia lui este cea mai săracă din zonă și că el este cel mai mic dintre frații lui. Oare de ce nu pricepe nicicum Dumnezeu că Ghedeon nu este deloc eroul mult dorit? Pur și simplu nu se potrivește deloc descrierii unei astfel de slujbe. Și totuși Dumnezeu nu se uită la cine este Ghedeon, la trecutul lui sau la contextul în care se află, ci alege să Îl numească pe baza a ceea ce știe că poate fi acest om. Ghedeon a devenit un erou al credinței nu datorită calităților lui extraordinare, ci datorită disponibilității lui. În mijlocul fricii care înconjura țara, în furtuna nesiguranțelor și incertitudinilor care îl înconjurau pe acest om obișnuit, cerul a văzut disponibilitatea și inima lui. Dumnezeu l-a chemat și el a răspuns.

              Însă chiar și după ce a știut că a stat față în față cu însuși Domnul, Ghedeon încă are îndoieli și cere niște semne. Nu degeaba mă identific așa ușor cu el. A fost un om simplu, cu temeri. Ca oricare dintre noi. Istoria lui Ghedeon este absolut extraordinară, una care ar merita să fie împărtășită cu toată lumea. E incredibilă! Ce o face așa de incredibilă? Faptul că se vede clar mâna lui Tata în toată istoria acestui erou al credinței. Niciun om nu ar fi putut face ceea ce a făcut el, dacă nu ar fi fost însuși Domnul Dumnezeu alături de el.

           În timp ce mă pregăteam să ies din casă în acea dimineață, pentru a pleca spre locul concertului, m-am tot frământat cu decizia pe care trebuia să o iau. Oare chiar este pentru mine? Este într-adevăr răspunsul la rugăciunea mea sau este doar o simplă coincidență? Aș fi cerut și eu un semn, sincer, întocmai ca și Ghedeon. Să știu clar că Dumnezeu îmi vorbește și că nu îmi joacă feste mintea mea. Însă nu am avut prea mult timp să stau pe gânduri, așa că am luat în viteză niște haine mai elegante înainte să ies din casă. Tenișii și pantalonii cu care urma să pun și să lipesc cabluri nu s-ar fi potrivit deloc pentru asemenea ocazie. Aveam nevoie de o ținută adecvată pentru provocarea care îmi stătea înainte. Era timpul să am curaj și să nu mă mai uit înapoi.

            Am acceptat provocarea zilei. Urma să fiu traducător în acea seară pentru Sarah Liberman. Până în momentul în care am întâlnit-o cu vreo 30 de minute înainte de concert, am trăit cu impresia că totul este de fapt un vis și că nu se va întâmpla cu adevărat. Însă când am văzut-o în carne și oase în fața mea, făcând cunoștință cu ea, îți spun sincer că am înlemnit. Am vrut să fug mâncând pământul. Cred că și ea a observat lucrul acesta, pentru că în loc să o încurajez eu pe ea, că doar ea avea să susțină concertul, ea mă încuraja pe mine și îmi spunea că va fi bine, că mă voi descurca. Și cam aceasta a fost singura discuție pe care am apucat să o avem. Nu știam despre ce urma să vorbească, cum urma să decurgă totul. Trebuia să fac pasul credinței și să mă încred că Tata va avea grijă de tot, după cum a avut și până acum.

           A început concertul. De îndată ce s-a terminat prima piesă, m-am urcat pe scenă alături de Sarah. Nici nu am ajuns bine pe scenă, și toate fricile pe care le-am avut cu privire la acel moment au devenit realitate. Sarah a început să vorbească, dar eu abia auzeam ce zice. Simțeam privirile oamenilor ațintite asupra mea. Parcă toată presiunea întregii lumii s-a așezat în câteva secunde pe umerii mei. Am început să îi traduc cuvintele, deși parcă nimic în jurul meu nu mergea bine. Lucrurile au început să se mai amelioreze când monitorul din fața mea a început în sfârșit să meargă și am putut să mă relaxez. Până la urmă parcă eram doar eu și cu ea, într-o sală imensă. Abia puteam să văd oamenii din primele rânduri din pricina reflectoarelor care erau puse pe noi.

           Timp de două ore am urcat și am coborât de pe acea scenă. Și timp de două ore am continuat să mă întâlnesc cu însuși Tata prin fiecare cuvânt pe care îl rostea Sarah, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Dumnezeu mi-a vorbit exact în timp ce traduceam. A fost momentul meu cu El. Întocmai ca și pe Ghedeon, Tata m-a întâlnit în mijlocul fricilor și temerilor mele și m-a copleșit cu prezența Sa. Și niciodată nu am mai fost la fel după acea seară.

          Acum că mă gândesc la acele momente și că îmi amintesc de ele, îmi dau seama că e numai minunea lui Tata. Numai Dumnezeu a putut potrivi lucrurile în așa fel încât Sarah să vorbească o engleză impecabilă, fără accent și atunci când m-am blocat și nu mi-am adus aminte anumite cuvinte în română, să am în primul rând oameni dragi care să mă ajute și să mă scoată din încurcătură. A fost o adevărată minune ca eu, Anastasia, să ies din zona mea de confort, să renunț la planurile mele și să mă las folosită de Dumnezeu. Tata trebuie să fii văzut ceva special în mine în ziua aceea, pentru că eu una nu m-aș fi văzut vreodată în stare de așa ceva.

            Nici în ziua de astăzi nu pot să îmi explic cum de eu am fost aleasă din mulțimea de oameni din biserica noastră pentru a traduce. Nici acum nu pot să îmi explic cum de am avut curajul să pășesc pe scena aceea, deși tremuram toată. Însă știu că tot ceea ce s-a întâmplat atunci a fost un răspuns la rugăciune și o adevărată minune a lucrării lui Dumnezeu în viața mea.  Nu pot să îmi atribui nimic din ceea ce s-a întâmplat atunci, nicio vorbă, niciun zâmbet, toate sunt doar meritul lui Tata. Fără El nu aș fi reușit astăzi să spun această poveste.

            Am amânat mult timp să spun povestea aceasta. Nu am știut exact cum să o pun în cuvinte și mi-a fost teamă de părerea pe care o vor avea oamenii despre ea, să nu creadă că încerc în vreun fel să mă laud prin ea. Însă acum, în timp ce o scriu, nu mai mi-e teamă. Știu că acesta este timpul potrivit pentru ea. Cineva are nevoie de încurajarea aceasta, de a face pasul credinței și de a răspunde chemării lui Hristos. Eu am nevoie din nou să îmi aduc aminte că Tata chiar mai ascultă rugăciuni și că El chiar face mai mult decât cer sau gândesc eu.

          Fricile au încercat să mă definească, întocmai ca și pe Ghedeon. Astăzi aștern aceste cuvinte aici pe blog ca o mărturie a faptului că nu sunt definită de trecutul meu sau de reușitele mele, ci de Domnul meu, de puterea Lui manifestată în viața mea. Pentru că eroii credinței mai există și astăzi. Și tu poți fii unul din ei.

FB_IMG_1540917957632

 

 

 

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s