Viața mea este o minune

Count your blessings, name them one by one,
Count your blessings, see what God has done!
Count your blessings, name them one by one,
And it will surprise you what the Lord has done.
(Count Your Blessings by Johnson Oatman, Jr.)

WP_20151119_16_58_29_Pro

Dimineață devreme. Mă trezesc, îmi deschid ochii încă obosiți, îmi pun ceasul pe mână și adidașii în picioare și ies în liniște din casă. E încă întuneric afară și simt răcoarea dimineții cum îmi cuprinde întreg trupul trezindu-mă la realitate. O iau la dreapta și încep să fug. Monoton și cu răbdare înaintez pe strada liberă încercând să îmi golesc mintea de toate problemele și îngrijorările noii zile și să mă relaxez măcar pentru 5 minute. Uit de viața mea și de durerea care începe să îmi acapareze mușchii și îmi concentrez atenția pe cântecul melodios al păsărelelor, pe cerul de un albastru închis care vestesc, fără vorbe și fără gesturi, slava lui Dumnezeu. În loc să mă gândesc la oboseala din trup, îmi îndrept privirile înspre cer, înspre Tatăl meu și prin cuvinte simple îmi las poverile zilei în fața Sa: mânia, îngrijorările, teama de faliment, dorințele ascunse, problemele, greșelile, necredința, neștiința. Mă întorc pe același drum pe care am venit și de data aceasta simt nevoia să îmi ridic mâinile, să simt că zbor și doar pentru o secundă în răcoarea zilei. Mă uit la blocurile din jurul meu și îmi imaginez că sunt într-o cursă de atletism care este pe sfârșite, iar eu, cu ultimele forțe, încerc să ajung la țintă prima. Rupând o panglică imaginară ca învingătoare, mă uit în jurul meu cum oameni fantastici aplaudă și aclamă, dar realizez că nu pentru mine fac acest gest, ci pentru Dumnezeu, cel care merită să primească lauda. Înaintez la fel de monoton cu această imagine în minte și o dorință arzătoare mi se naște în inimă: prin alergarea vieții mele îmi doresc ca nu eu, un simplu și nemodelat atlet să primesc meritele, ci Creatorul să își ia slava din tot ceea ce fac. Privind din nou spre cerul care începe să capete nuanțe de albastru deschis, îmi dau seama că și dacă eu aș tăcea, natura tot ar vesti minunea vieții. 20 de minute, puțin și totuși îndeajuns. Momentul meu de liniște cu Dumnezeu în răcoarea dimineții, clipa în care pot să mă deschid, să mă relaxez, să mă pregătesc sufletește pentru ziua ce-mi stă înainte. Fug de gândurile mele pentru a mă întâlni cu El și a-I descoperi frumusețea pentru a realiza, în prezența Sa, că viața mea este o minune.

În timpul sarcinii mamei mele cu mine, au venit în vizită niște prieteni dragi împreună cu băiețelul lor de vreo 4 ani care avea rujeolă atunci. Fiindu-i dragă mama mea, copilașul s-a dus la ea și a îmbrățișat-o și a tot pupat-o. Doar după plecarea acestor prieteni au realizat părinții mei că mama mea ar fi putut lua această boală de la băiețel, lucru care m-ar fi afectat și pe mine. Îngrijorați, dar în același timp plini de speranță au mers înainte așteptând venirea mea. Totuși, au existat șanse foarte mari ca eu să mă nasc cu diferite deficiențe sau chiar cu malformații. Cu aceste vești rele în minte, părinții mei ar fi putut alege să renunțe la mine, având în vedere și faptul că tatăl meu era încă la facultate și un copil ar fi îngreunat situația, mai ales unul cu probleme speciale. Însă îi mulțumesc mamei mele că a ales să mă nască în ciuda circumstanțelor potrivnice și tatălui meu pentru că m-a primit cu brațele deschise. M-am născut perfect normală la timpul potrivit, o minune pentru familia mea.

La vârsta de 7, 8 ani am mers la ștrand, la Felix, împreună cu una dintre colegele mele de școală și părinții ei. Ne-am așezat lucrurile aproape de un bazin a cărui apă era de vreun 1,30, mai mult decât înălțimea mea pe-atunci. Mi-am luat costumul de baie pe mine și, în timp ce ceilalți erau atenți în altă parte, eu, în naivitatea mea de copil, am intrat în apă lăsându-mi colacul pe mal. Îmi amintesc că dintr-odată s-a făcut întuneric în jurul meu și nu am mai reușit să realizez pentru câteva secunde ce se întâmplă în jurul meu. Totuși, am simțit că cineva mă ridică din apă și mă duce pe o pătură. Mi-am revenit repede, m-au salvat la timp. Însă sunt sigură că nu vreau să mai repet experiența, mă bucur că nu m-am înecat și am mai avut ocazia să îmi trăiesc în continuare viața după acest eveniment. A fost o minune că Dumnezeu nu m-a lăsat să mă scufund în acea zi și că El mi-a dat a doua ocazie de a fi mai ascultătoare pe viitor.

Se spune că a treia oară este cu noroc. Eu una nu cred în noroc, dar în schimb cred în harul nemeritat. Dumnezeu mi-a dat viață de două ori și a treia oară mi-a oferit mai mult decât viață pământească, mi-a dăruit viața veșnică. La vârsta de 14 ani am intrat într-o casă, la îndemnul unor prieteni, unde se aflau două femei proroc din America. Întotdeauna mi-am dorit ca Dumnezeu să îmi vorbească într-un mod miraculos care să mă facă să înțeleg că este într-adevăr vocea Lui care mă cheamă. Intrând acolo, am simțit că în seara aceea se va întâmpla ceva special cu mine, dar am știut că nu sunt pregătită pentru ceea ce mi stătea în față. Acesta este adevărul: nu ești niciodată pregătit să ieși din zona ta de confort și să te lași frânt de Dumnezeu la momentul Lui potrivit. Mi-a fost greu să accept că a trebuit să părăsesc locul meu cald pentru a mă așeza la picioarele acelor femei și a auzi ce are Creatorul lumii să îmi spună. Însă m-am săturat să mă tot înec și să trăiesc cu deficiențe spirituale, așa că mi-am învins timiditatea și frica și am pășit spre viață. De la primul cuvânt rostit am știut că Dumnezeu este cel care îmi vorbește de fapt într-un mod personal și intim. Acele cuvinte au fost mană crească pentru mine, apa veșnică după care am tânjit toată viața și m-am ridicat de pe genunchi cu lacrimi în ochi, dar nu ca și un om normal, ci ca o minune, minunea Lui Dumnezeu.

La vârsta de aproape 17 ani sunt încă în viață. Nu trăiesc pentru că am vreun merit, pentru că sunt cea mai bună persoană de pe planetă sau pentru că trec legal strada de fiecare dată sau pentru simplul fapt că, după părerea mea, sunt prea tânără ca să mor. Nu am sănătate, familie, mâncare, un acoperiș deasupra capului, îmbrăcăminte pentru că am făcut ieri o faptă bună care să mă califice să primesc aceste lucruri și astăzi. Nicidecum. Trăiesc și ziua de azi pentru că Dumnezeu, în harul Său nemărginit, a ales să îmi dea viață. Nu am viață veșnică pentru că l-am iubit așa de mult pe Tatăl meu de la început și pentru că am făcut doar lucruri bune din prima zi a călătoriei mele pe acest pământ. Am viață pentru că Isus Cristos și-a da viața Sa pentru mine, un rob netrebnic, ca să pot respira și astăzi, dar și după moarte. Nu trăiesc pentru că așa avea un merit, ci pentru viața mea este minunea lui Dumnezeu.

Oare se mai fac minuni în zilele noastre? Oare există vreo șansă să văd și eu o minune vie umblând printre noi ca și în vremea Domnului Isus? Oare chiar mai putem vedea minuni în secolul XXI? Răspunsul e foarte simplu: DA. Poate te uiți chiar acum în jur și te gândești la războaiele care bat la ușă, la problemele de zi cu zi, la îngrijorările vieții și te gândești că îmi place să mint oamenii pe internet. Însă eu chiar spun adevărul când afirm că din toată inima că minunile au loc chiar și în anul 2016. Chiar aseară am auzit o veste nemaipomenită: după luni și luni de tratament, după atâtea rugăciuni rostite, după atâtea analize care nu îi mai dădeau nicio șansă de viață, Simona Pop, o femeia aflată în floare vârstei, a fost vindecată de cancer, nu mai are nici măcar o celulă canceroasă în trupul ei. Toate circumstanțele au fost împotrivă, doctorii nu i-au mai dat șanse de supraviețuire și oamenii din jurul ei se gândeau deja la moarte, însă Dumnezeu a făcut o minune: i-a dat viață. Viața însăși este o minune.

5 minute, doar 5 minute. Înainte de a-ți începe ziua, înainte de a-ți umple mintea cu o mulțime de gânduri, înainte de a începe să te îngrijorezi pentru momentele grele ce-ți stau în față, ia-ți 5 minute și numără-ți binecuvântările. Amintește-ți de fiecare dintre ele, numără-le și, fără să vrei, vei descoperi cât ești de binecuvântat. Doar gândindu-te la pentru câteva minute la viața ta vei descoperi câte lucruri minunate a făcut Dumnezeu în viața ta. Nu îți începe ziua prin a te îngrijora și a te teme de ziua care te așteaptă să te întâmpine, ci fă-ți timp să vezi minunea.

Îmi doresc ca în fiecare zi să mă trezesc din pat și, uitându-mă la mine în oglindă, să pot spune: „Viața mea este o minune.” Nu contează cine ești, de unde ai venit și ce lucrezi, existența ta este o minune vie. De ce să nu spui și tu astăzi viața mea este o minune?

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s