Scrisoarea unui copil

O simplă bucată de lut,

Modelată cu dragoste și speranță

De două mâini puternice,

Cu o inimă de carne

Care arde vie pentr-un țel suprem,

Un plan ascuns adânc în al meu suflet,

Așa am fost trimisă vouă,

De Făcătorul meu

Cu un singur cuvânt de viață,

În viețile voastre,

Părinții mei.

Tineri și neexperimentați,

Dar bucuroși și plini de speranță

Ați ales să mă aduceți pe această lume,

Să vă jertfiți viitorul pentru mine,

Să mă alegeți înainte de a mă fi născut,

Să mă iubiți înainte de a mă fi văzut.

Viața mea, sub ale voastre priviri ocrotitoare

A-nsemnat mult mai mult decât atât.

Ați avut răbdare fără de hotare

Să mă creșteți în ascultare,

Să sădiți în mine un dor de cer,

Să înțeleg rostul unei inimi de carne

De oameni neîmpietrită

Și de această lume nepervertită.

Mi-ați arătat prin fiecare pas

Un mod sfânt de trăire

Și fiecare simplă povățuire

M-a-ndreptat spre adevărata împlinire,

Spre sensul planului zăvorât în mine,

Spre Cel ce m-a iubit dintotdeauna.

Modelul vostru de viețuire

De jertfă tăcută în fiecare zi,

De dragoste necondiționată, orice-ar fi,

De credință care mută munții

Mi-au călăuzit pașii de la-nceput

Spre calea cea-ngustă.

O tânără matură,

Un caracter frumos modelat

Si un mădular viu în trup

Am devenit doar datorită vouă,

Unei alegeri pline de putere

În fiecare zi

De-a mă iubi,

De-avea încredere,

De-a fi părinții mei cu-adevărat.

O poezie nu e destul pentr-a exprima

Tot ce-aș avea să vă scriu,

Dar un ultim gând aș avea,

Ceea ce doar iubirea poate creiona:

Nu mi-aș fi dorit să fiu,

Să cresc, să mă dezvolt, să iubesc

Într-o altă familie decât a noastră,

Într-o altă lume decât în inima voastră.

Vă iubesc cu toată inima mea

Și vreau să știți un mic secret:

Sunt mândră de voi,

De părinții care m-au ales înainte de-a mă naște,

De mama și de tatăl meu.

Publicitate

2 gânduri despre ”Scrisoarea unui copil

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s