O lume a mulţumirii în alb şi negru

„Rapha privi cu groază spre acea lume neprimitoare şi rece. Îşi dorea să se trezească din acel vis urât fără sfârşit, din acel coşmar al unei vieţii negre. Îşi dorea să nu se fi născut niciodată. Privi din nou cu un pic de speranţă în ochii albaştri şi reci ai tânărului din faţa ei. Dar … Continuă să citești O lume a mulţumirii în alb şi negru

Film în alb şi negru

Era o seară răcoroasă de duminică. Era întuneric şi doar câteva steluţe de argint luminau împreună cu luna de gheaţă cerul somnoros. Toate parcă mergeau prost în acea seară. Mersesem la biserică şi am stat până la sfârşitul programului pentru a primi nişte partituri pentru nişte piese pe care aveam să le cânt cu flautul. … Continuă să citești Film în alb şi negru

Povestea olarului leneş și a înțeleptului mut

A fost odată un olar care trăia într-un sat uitat de lume. Visul lui era să ajungă în marea Cetate, unde să poată avea propria prăvălie de vase, oale şi obiecte ceramice. Dar şansele lui erau mici, pentru că olarul era foarte leneş şi muncea doar pentru a-şi asigura traiul zilnic. Într-o zi olarul întâlni … Continuă să citești Povestea olarului leneş și a înțeleptului mut

The Island

Lincoln Six-Echo (Ewan McGregor) şi Jordan Two-Delta (Scarlett Johansson) se află printre sutele de rezidenţi a unei instituţii sub control la mijlocul secolului 21. La fel ca toţi locuitorii acestui mediu controlat cu atenţie, tot ce se referă la vieţile lor de zi cu zi este monitorizat, chipurile spre binele lor. Singura cale de ieşire … Continuă să citești The Island

70X7

„Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.” Matei 18:22b Iertarea… Un lucru cam greu… cam complicat… În fiecare zi trebuie să iertăm… să uităm… şi să iubim. Iertare… uitare… dragoste adevărată. 70X7 Isus le-a spus o dată ucenicilor o pildă despre iertare. Şi pilda spunea aşa: „23. … Continuă să citești 70X7

O viaţă binecuvântată

Este o dimineaţă frumoasă de primăvară. Un vânt rece, venit din munţii cei bătrâni şi cărunţi, colindă încă lumea în lung şi-n lat. Un cântec melodios încântă natura care s-a trezit la viaţă după o iarnă lungă, friguroasă şi necruţătoare. Sub un stejar bătrân şi falnic, stă un grup de tineri care privesc cam plictisiţi … Continuă să citești O viaţă binecuvântată

Vacanţă, bine-ai venit!

Vacanţă, bine-ai venit! Te-aşteptam de mult să vii Să-ţi văd faţa luminoasă Şi s-aduci relaxarea glorioasă. Şcoala parcă nu se mai termina, Catalogul parcă nu se mai închidea, Nota de zece nu ne mai vizita, Şi testul la mate parcă nu mai pleca. Şcoala nu ne mai plăcea, Lecţia la română nu ne mai amuza. … Continuă să citești Vacanţă, bine-ai venit!

Eclesiologia

Ce este eclesiologia? Mulţi se vor întreba. Aşa cum o descrie Biblia Este biserica. Precum Isus zicea Biserica pe Petru se zidea, Pe piatra respinsă de zidari Cea care va fi a celor mari. Biserica care moartea învingea Prin puterea ce Isus o dădea Poarta morţii o-nchidea Şi oamenii din ea păzea. În veci ea … Continuă să citești Eclesiologia