Liliacul

Mult așteptata primăvară se apropie de pământ cu pași mici de copil. Prin dumbrăvi și prin câmpii, acest minunat anotimp așterne în urma sa covor curat țesut numai din flori. Soarele se arată și el, maiestuos, strălucitor și plin de speranță, pe cerul plin de cântec și de bucurie.Prin păduri, copacii au îmbrăcat haine verzi de frunze înveșmântate în lumină arătând lumii frumusețea primăverii și frumusețea creației Lui Dumnezeu, iar ghioceii și-au ridicat cu curaj capul lor firave de sub pătura groasă de zăpadă. Câteva păsări încântă natura cu cânturile lor melodioase. Munții înalți și semeți își poartă încă căciula lor rece și strălucitoare de ninsoare. Totul s-a trezit la viață, dezghețând inimile împietrite ale oamenilor.

Astfel s-a înfățișat pământului prima dimineață de primăvară. Un mănunchi de raze strălucitoare împletite de mâna Creatorului se revarsă peste întreaga fire amintindu-i fiecărei flori și ființe că iarna s-a terminat și de-acum căldura soarelui le va încălzi și le va încălzi inimile de piatră.

Când primele raze de soare ating cu blândețe pământul, frumusețea creației Lui Dumnezeu, liliacul se deschide încet și plin de grație pentru a-și slăvi Creatorul prin frumusețea sa. Mirosul lui puternic și îmbietor umple această minunată dimineață cu bucurie și bunăstare. Petalele lui catifelate sunt înveșmântate cu câteva stropi de soare arătând ca o bijuterie în mijlocul deșertului.

Toate florile care îi țin companie liliacului privesc cu admirație spre măreția lui și încep să povestească în șoaptă despre frumusețea acestuia. Florile liliacului, chiar dacă sunt atât de simple, au un aspect atât de frumos întruchipând simplitatea și minunăția creației Lui Dumnezeu. Acestea sunt plăcut mirositoare, catifelate la atingere și au diferite culori, minunate de privit. Frunzele au o formă foarte frumoasă, demnă doar doar de o specie de o frumusețe atât de rară. Ele au culoarea verde-întunecat și arată ca niște smaralde care abia au ieșit la lumina soarelui. Fiecare floare și-ar dori să fie la fel de minunată și de fermecătoare ca și acest liliac.

Și încet, peste pământ se lasă mantaua neagră a nopții presărată cu steluțe mici de argint. Toate florile se închid pentru somnul de frumusețe și împreună cu ele își închide și liliacul frumoasele și gingașele petale, încet și tot la fel de plin de grație, bucuros că și astăzi și-a slăvit Creatorul și a povestit tuturor de măreție și înțelepciunea Lui prin frumusețea sa. Aburul ce adie și se pierde prin liane, a mângâiat fiecare floare cu blândețe și a acoperit cu gingășie frumusețea creației Lui Dumnezeu, liliacul, cu o pătură subțire formată din razele blânde și roșiatice ale soarelui ce apune și din bucuria oamenilor pe care o au seara când se duc la culcare pentru odihna mult dorită.

Dragi cititori, să luăm și noi exemplu de la această floare minunată care Îl slăvește pe Dumnezeu prin frumusețea Lui și povestește tuturor de înțelepciunea și măreția Lui! Să învățăm câte ceva din fiecare lucru simplu din viața noastră și să-L slăvim pe Dumnezeu cu talentul nostru pe care El l-a pus mai dinainte în noi!

Publicitate

2 gânduri despre ”Liliacul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s